Clubul de lectură „Cărțile Copilăriei”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a organizat începând cu luna octombrie 2014 Clubul de lectură „Cărțile Copilăriei”, unde sunt invitaţi micuții craioveni să intre în minunata lume a basmelor.

Clubul de lectură este organizat în cadrul Programului național de lectură ”Cărțile Copilăriei” iniţiat de Asociatia Curtea Veche şi susținut de membrii Familiei Regale a României.

Clubul este structurat pe două grupe școlare: clasele I-IV și clasele V-VIII și constă în derularea a câte două ateliere pe lună pentru fiecare grupă.

Atelierele din cadrul clubului de lectură îndeamnă la interactivitate, scopul fiind ca cei mici să ia contact cu o abordare neconvenţională a cărţilor, care să-i încurajeze să le citească integral acasă. În plus, doreşte să familiarizeze copiii cu opere consacrate ale literaturii universale care nu sunt incluse în programa şcolară, volume publicate în cadrul Colecției “Cărțile copilăriei” a editurii Curtea Veche Publishing: Cocoşatul de la Notre-Dame. Repovestire după romanul lui Victor Hugo”; „Odiseea” repovestită după Homer; povestea care a marcat copilăriile părinţilor – „Black Beauty”; volumul „Marile speranţe. Repovestire după romanul lui Charles Dickens”.

Organizatori:

Echipa Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”
Sofia-Lavinia Cercel, bibliotecar
Denisa Daniela Adam, bibliotecar
Stela Marinela Bogoslov, bibliotecar
Dragoș Manea, bibliotecar